Tu ai un fel de paradis al tău în care nu se spun cuvinte. Uneori se mişcă dintr-un braţ şi câteva frunze îţi cad inainte. Cu ovalul feţei se stă înclinat spre o lumină venind dintr-o parte cu mult galben în ea şi multă lene, cu trambuline pentru săritorii în moarte. Tu ai un fel al tău senin De-a ridica oraşele ca norii, şi de-a muta secundele mereu pe marginea de Sud a orei, când aerul devine mov şi rece şi harta serii fără margini, şi-abia mai pot rămâne-n viaţă mai respirând, cu ochii lungi, imagini.
Te-as scrie de frica. Doar ca sa nu cumva sa te pierd vreodata. Te-as scrie si te-as pastra secret, ca pe un talisman ascuns pe sub haine, ca pe cea mai insemnata dintre dorinte. Te-as simti cu ochii inchisi doar din egoism…sa-mi stiu numai eu fiorii. Te-as sopti ca sa te stie numai vantul si de-ar avea timpul putina rabdare…ne-as iubi prosteste.
Pana la urma nici nu mai poate fi vorba de dragoste. Am ajuns acolo unde EL este doar o limita. Refuz sa plec nu din cauza unui “te iubesc” spus ocazional, ci mai degraba din cauza unor granite din capul meu. Pentru am ajuns sa nu mai pot vedea dincolo de peretii garsonierei noastre.
Si tot ce-mi spui seamana atat de mult cu niste “doar cuvinte”. Si “te iubesc” imi suna atat de ironic… Si toata viata asta impreuna e atat de metafora pentru fericire. Un singur pentru totdeauna ne-a nenorocit echilibrul. Mi-ai imprastiat viciile. Si fara vicii numai sunt eu. I’ve gone soft. You’ve got the clean version of me.
Mi-ar fi placut sa ne visez inainte sa ne stiu. Sa ramanem inchisi in mine pana m-as fi hotarat ce expresie sa ne dau.
Mi-ar fi placut sa ne astern pe hartie si sa ne nascocesc inainte sa fim. Sa scriu eu povestea asa cum imi place si sa ne sfarsesc cu puncte de suspensie ca sa avem pe unde sa ne furisam inapoi…
Ne-am pierdut pentru putin printre gene. Ne-am impletit, ne-am despletit, ne-am aruncat in noi, ne-am risipit prin bezna, ne-am dibuit si ne-am adunat inapoi. Ne stangem in pumni ca sa ne varsam printre degete. Ne toleram doar in cantitati infime asa ca ne imprastiem peste lume. Nu ne uitam…pentru ca oriunde ne-am intoarce tot cate putin din noi gasim.
De fiecare data cand imi spui noapte buna, imi doresc sa te desprind dintre cearceafuri si dintre perne si sa te decupez cumva, sa te inchid in mine si sa te visez toata noaptea. Si imi doresc sa ramanem asa, tineri, sa fim copii impreuna, sa ne iubim intens si sa ne uneasca doar fericirea. Sa nu ne obisnuim niciodata unul cu celalalt si sa fim stangaci Nu vreau sa crestem impreuna, nu vreau sa ne stim greutatile sau sa fim vreun fel de familie. Vreau sa fim noi, ametiti si neindemanatici, exact ca acum, pentru ca atunci cand vom avea limite sau griji, se va sfarsi tot.
Sa poti fi fericit, insa nu impacat. Sa poti zambi constant, in timp ce paharul se umple. Sa poti sa taci pana cand vine vreme de concluzii. Sa te joci cu oamenii doar pentru poveste. Sa razi, sa tremuri, sa plangi, sa falsezi fiecare emotie, sa pari interesat numai din egoism. Sa ai cate o papusa noua saptamanal…sa te vada sincer, ingenuu si devotat si dupa exact 7 zile sa dispari. Sa ai regrete doar 5 secunde la un moment dat si sa pui punct.
Nu privim in spate de dragul progresului. Nu avem regrete deoarece nu avem trecut. De-abia azi am avut timp sa port lacrimi in ochi. Azi am avut timp sa nu zambesc.
Din lipsa de timp am tras o linie subtire intre noi ca sa nu ne mai amestecam prioritatile. Ne-am atasat franturi din perspective incurcate si am facut cate un pas inapoi ca sa nu ne mai respiram unul pe celalalt. Am inspirat cate o data, profund, tu pe mine, fir cu fir, eu pe tine, in fragmente mai mari si mai neintelese insa si ne-am separat cum se separa doua jumatati de lamaie: perfect, dar cu lacrimi. Am consumat fulgerator tristetea, dupa doua clipiri chiar, insa dependenta de parfumuri picante ne-a ramas tot lipita de nervii olfactivi. Am stat izolati o eternitate…pana am crescut sa ne intelegem, daca nu ma insel. Am stat cu mainile in san si cu buza de jos lasata ca doi copii rasfatati si obraznici. Si dupa o eternitate si ceva, am simtit caldura langa umarul drept…si am simtit rasuflare langa urechea stanga…si te-am simtit cum te strecori pe langa mine si ma imbraci din nou in ganduri distorsionate si fara sens. Ne-am dezlipit pentru o clipa, am luat linia de capete si am unit-o intr-un cerc cu noi stand stramb in mijloc. Stam stramb unul peste celalalt, legati cu funii alterate si deformam prezentul pana intr-acolo incat ne inchipuim ca ne iubim. Suntem vulgari si mincinosi si gandurile mele sunt in alta parte…saruta-ma sa simti gust de basme si de dragoste pentru primavara altuia.
Ne-am imbracat unul cu celalalt ca sa ne regasim tot timpul in spatele ploapelor. N-am mai avut ochii verzi de o eternitate…de mult n-am mai ocolit drumul spre casa…de mult n-am mai fost asa buimaca. Am ametit…
